Măcin – Secvențe de – acum un veac -partea a III a

Prof. Sorin Mureșanu

Încheierea, sub imperiul unor împrejurări istorice dramatice, a „păcii odioase” de la București (24aprilie/7 mai 1918), impunea României cedări teritoriale funeste, între care și Dobrogea, anexată de Bulgaria (inițial existase și varianta unui condominiu asupra nordului provinciei). Acțiunea naționalistă instrumentată de bulgari în Dobrogea și care culminase cu așa-zisul congres pan-dobrogean de la Babadag (17-18 decembrie 1917) care cerea Puterilor Centrale anexarea Dobrogei la Bulgaria ca expresie a „voinței populare” (delegaților populației din cele patru județe dobrogene li se impusese manu militare adoptarea moțiunii) își găsea astfel încoronarea. Măcinul urma să intre sub administrație bulgară.
O delegație a foștilor parlamentari dobrogeni avea să fie primită în acest context în audiență de către Rege la 16/29 iunie 1918, la reședința regală din Iași, mărturisindu-i credința intimă că pacea de la București reprezenta doar o „silnicie trecătoare”, „una din multele încercări de care neamul nostru s-a izbit în trecut, fără ca vitregia vremurilor să-l fi putut abate, ori răpune” și încurajându-l să reziste pretențiilor dușmane.
„Nici acum speranța nu trebuie pierdută” ar fi răspuns regele și, se știe, refuzul său de sancționare a condițiilor păcii a zădărnicit punerea în aplicare a acestora. (Amintiri și documente privitoare la Dobrogea din anul frământărilor sufletești 1918, în „Analele Dobrogei”, an III, nr. 1/ianuarie-martie 1922, p. 20)
La 10 noiembrie 1918, într-o nouă conjunctură strategică militară, armata română reintra în acțiune alături de aliații din Antanta, preluând și teritoriile ocupate până atunci de inamic și deschizând calea reîntoarcerii la vatră a refugiaților dobrogeni.
Peste mai puțin de o lună, la 28 noiembrie și 1 decembrie 1918, Congresul General al Bucovinei și Rezoluția Adunării de la Alba-Iulia vesteau românimii de pretutindeni „unirea necondiționată și pe veci cu România”; Sfatul Țării de la Chișinău scrisese încă din 27 martie prima pagină a epopeii Întregirii din 1918, proclamând unirea Basarabiei cu Țara. Marea Unire se împlinea astfel ca succesiunea unor acte de voință națională, pe care tratatele adoptate la Conferința păcii de la Paris aveau să le consacre ca realitate de drept internațional, în numele principiului autodeterminării naționale.
Era încununarea unei legități istorice atât de plastic sintetizate de Lucian Blaga: „În istorie, puterile irezistibile lucrează în ascuns, ca vulcanii de pa fundul mări…”
Un destin căruia și Măcinul i-a fost parte integrantă de simțire, rezistență și jertfă românească. O datorie de suflet, de neuitare, de recunoștință și închinare se cuvine de aceea tuturor, știuți și neștiuți, pe care memoria personală și comunitară i-a păstrat se cuvine din partea tuturor celor de azi și din viitorime măcineni, spre a le merita și urma pilda strădaniei și slujirii cu onoare a țării. „Genealogia nu se proslăvește, ci se merită”, spunea N. Iorga. Iată un adagiu mereu actual și care se cere pătruns și însușit ca parte a ființei fiecăruia.