Arborarea drapelului național pe cel mai înalt vârf din Munții Măcin

În cadrul proiectului „Jandarmeria Brașov la înălțime, tradiție, eroism și continuitate” echipa Inspectoratului de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean „Mareșal Alexandru Averescu” Tulcea, cu sprijinul Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Măcin au arborat, pe 15 mai 2021, drapelul național pe cel mai înalt vârf (467 de metri) din Munții Măcin.

Acest proiect este dedicat comemorării eroilor jandarmi care s-au sacrificat pe altarul patriei de-a lungul timpului și constă în arborarea drapelului național pe cele 14 vârfuri montane de peste 2500 de metri din țara noastră, dar și pe cel mai înalt vârf din cei mai bătrâni munți – Munții Măcin.