Foto: Dan Staicu (CNIPT Măcin)

Munții Măcin

Pentru orice turist care vizitează pentru prima dată oraşul Măcin şi împrejurimile sale şi ajunge în faţa unor munţi de dimensiunile unor dealuri experienţa este frapantă, iar dorinţa de a afla mai multe despre zona respectivă creşte vertiginos. Resursele turistice naturale nu lipsesc din zona oraşului Măcin, dimpotrivă fac ca acest loc să fie unul care stârneşte interesul turiştilor de la an la an. Un exemplu în acest sens este Parcul Național Munții Măcinului, care, de la an la an, stârneşte un interes din ce în ce mai mare trecătorilor şi contribuie la o mai bună cunoaştere de către români şi străini a zonei dobrogene.

Cum se face accesul în Munții Măcin?

Cu o suprafaţă de 11 151,82 hectare, accesul în Parcul Naţional Munţii Măcinului se face:

  • de pe DN 22D, între localităţile Măcin şi Horia
  • pe drumul european E87, între localităţile Măcin-Jijila – Luncaviţa
  • pe drumul judeţean dintre comunele Horia şi Luncaviţa

Parcul Naţional Munţii Măcinului – Rezervație a Biosferei

Parcul Naţional Munţii Măcinului a fost declarat Rezervație a Biosferei în anul 1998, fiind singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice stepei se întâlnesc alături de păduri submediteraneene și balcanice.

În Parcul Naţional Munţii Măcinului se întâlnesc peste 3.400 de specii de floră și faună, dar și suprafețe importante de vegetație stepică.

Parcul Naţional Munţii Măcinului este parte integrantă a Reţelei Natura 2000, fiind singurul parc naţional din Europa constituit pentru protecţia şi promovarea biodiversităţii din bioregiunea stepică.

Unicitatea peisagistică este dată de formațiunile megalitice granitice și contrastul dintre peisajul de stepă de pe creste și vegetația forestieră de la baza munților.

Munţii Măcin, cei mai vechi munți din România

Munții Măcinului reprezintă martorul rezidual cel mai evident al orogenezei hercinice de la sfârșitul paleozoicului cu aspect de „inselberg‟ (munte insulă). Ei ocupă colțul de nord – vest, ridicându-se deasupra Ostrovului Brăilei cu peste 300 – 400 metri și se prelungesc sub forma unei culmi înguste deluroase (numită Pintenul Bugeacului) până în apropiere de Galați.

Deşi cu greu se aseamănă cu nişte formaţiuni muntoase, având în vedere înălţimea mica, Munţii Măcin sunt recunoscuţi drept cei mai vechi munţi România, iar cercetătorii – dar şi turiştii – manifestă un interes deosebit tezaurului natural existent în această zonă: geologic, botanic, zoologic.

Interesul este validat de cercetări care arată că în zonă se găsesc și roci de acum 650 de milioane de ani.

Procesul de dezagregare al rocilor este activ, rezultând peisaje arhaice cu aspect ruiniform. Măcinul este, aşadar, o sinteză a principalelor perioade geologice din ţara noastră.

Galerie foto Munții Măcin

Cel mai înalt punct are 467 de metri înălțime

Cel mai înalt punct este la Greci și are o înălțime de 467 de metri. Peisajul munților este presărat cu monoliți erodați care pot lua diferite forme, în funcţie de imaginaţia celor care vizitează zonă.

În prelungirea Vârfului Ţuţuiatu, spre nord – vest, se află vârful Pietrosul Mare (426 metri) și culmea Pietrosu, după care înălțimile scad treptat, ajungând la 100 – 170 metri, în apropiere de localitatea Văcăreni, iar în pintenul Bugeacului ajung chiar la 95 metri.

Spre sud – est de vârful Țuțuiatu, culmea principală a Munților Măcin se continuă printr-o serie de culmi deluroase, precum Dealul Costiag (428 metri), Dealul Negoiu, cu vârful Piatra Mare (380 metri), Dealul lui David (354 metri), Dealul Crapcea (344 metri), Dealul Carapcea și Dealul Carpelit (350 m).

Urmează, spre vest, prima culme secundară, numită Culmea Cheii, cu vârful Pricopan (370 metri) și masivul Maegina (285 metri), care se îndreaptă convergent prin Dealul Carapacea tot spre Dealul Carpelit. 

Imaginaţia trecătorilor este pusă la lucru în special pe Culmea Pricopanului. Aici, au fost identificate 562 specii de plante superioare şi 14 asociaţii floristice ierboase, iar 72 de taxoni sunt considerați pe cale de dispariție.

Tot spre vest, urmează a doua culme secundară, paralelă cu cele precedente, formată din mai multe masive mamelonare, cu caracter insular, înecate în loess și așezate în culise, în care se deosebesc dealurile Orliga (117 metri), Carcaliu (95 metri), Piatra Rîioasă (112 metri), Priopcea (409 metri) și Mircea Vodă (206 metri). Acestea sunt constituite din cuarțite, care predomină în masivul Priopcea, din micașituri, filite și dezvoltate în plină zonă stepică, joasă.

Ultimele înălțimi, care se prezintă sub formă de masive cu totul izolate, sunt Iacobdeal, cu vârful Victoria (341 metri), și Piatra Roșie (ambele constituite din granite), apoi Dealurile Bujoarele (380 metri), în care apar gresii, șisturi și calcare de vârstă devoniană.

Pe latura estică a Munților Măcin, până la valea Lozovei, apar numai două culmi paralele, prima formată din Dealul Coșlugea (336 metri) și a doua din dealurile Pîrlita și Boclugea (393 metri), constituite, de asemenea, din cuarțite, filite, granite de vârstă proterozoică.

În nord-estul Munților Măcin se află Depresiunea Taiței superioare, cu caracter longitudinal (Nifon – Balabancea – Horia), care, prin Pasul Teilor, se prelungește în depresinea Luncaviței.

Clima în Munţii Măcin

Climatul în zona Munţilor Măcin are evidente caracteristici stepice cu veri secetoase și ierni cu mici cantități de zăpadă.

Temperatura medie anuală are variații între valorile de 9 și 10,8 grade Celsius, iar cantitatea de precipitații medii anuale este situată în jurul valorii de 480 mm/an.

Acest climat determină o varietate ecosistemică unică în Europa cu interferențe ale tipurilor de ecosisteme pontico – submediterraneane, central-europeane şi asiatice, care conferă Munților Măcin atributul de sinteză în miniatură a două continente : Europa și Asia.