Măcin – scurt istoric
Departe de agitaţia marilor oraşe, ascuns de poluarea intensă din metropolele lumii, cu un bogat potenţial turistic şi cu o istorie frumoasă, oraşul Măcin îşi face, încet, dar sigur, loc în vacanţele românilor care vor să se bucure de zile relaxante şi interesante, dar îi atrage, totodată, şi pe străinii dornici să descopere o altă Românie decât cea prezentată prin mass-media internaţională.
Despre oraşul Măcin se ştie faptul că este o aşezare antică, ce datează din secolul al III-lea, recunoscută cu statutul de comună urbană în documentele otomane din secolul al XVI-lea.
Potrivit documentelor istorice, oraşul Măcin s-a constituit în apropiere de castrul roman Arrubium, nume pe care, se pare, l-a primit de la celţi în secolul al III-lea î.e.n. Se spune că, încă din Antichitate, acest aşezământ a jucat un rol deosebit în viaţa oamenilor din această zonă. Izvoarele istorice amintesc faptul că cetatea Arrubium era un loc de venerare a cultului zeului Jupiter Arrubianus, de la care, de altfel, ar fi primit şi numele – Arrubium.
În prezent, se menţionează faptul că cetatea era cuprinsă în uniunea tribală condusă de regele get Rhemaxos, care stăpânea un teritoriu la stânga Dunării în secolul al III-lea î.e.n. şi care era protectorul coloniilor greceşti de pe litoralul Mării Negre, sau în cea a lui Zyraxes, rege al geţilor în secolul I î.e.n., stăpânind nordul şi nord-vestul Dobrogei.
Odată ce Dobrogea a fost cucerită de romani, Arrubium a devenit reşedinţa unei unităţi de cavalerie romană, atestată între anii 99-241 e.n. de două diplome militare eliberate unor veterani. Prima datează din 14 august 99, iar cea de-a doua, din 2 aprilie 241.
Printre momentele importante care au avut loc după ce Dobrogea a fost cucerită de Imperiul Otoman se numără atacul cavaleriei muntene în campania din 1462 împotriva armatei turce, moment în care Vlad Ţepes a restabilit controlul românesc asupra jumătăţii de nord a Dobrogei, şi incursiunea armată din toamna 1594 – primavara 1595, concertată de domnitorii Aron Voda şi Mihai Viteazul, în contextul răscoalei antiotomane a Ţărilor Române, ocazie cu care fortăreţele de la Măcin, Silistra, Sistov, Nicopol şi Rahova au fost ţinta unor atacuri fulgeratoare, încununate de succes.
Cetatea Măcinului a trecut prin multe momente conflictuale, fiind implicată în mai multe rânduri în războaiele ruso-turce. Astfel, pe 11 octombrie 1771, generalul rus Miloradovici a alungat din Măcin oastea otomană de sub conducerea lui Abdi Paşa.
Fortificaţiile de la Măcin şi Tulcea au mai fost jefuite şi distruse în anii 1771, 1773, 1790, 1791, în contextul campaniilor ţariste. Drept urmare, în secolul al XIX-lea, au fost consolidate fortificaţiile de la Măcin.
Când a început războiul ruso-româno-turc din 1877-1878, turcii aveau, la Măcin, efective militare compunând şase batalioane, patru escadroane şi trei baterii. În acest context, Măcin şi zona limitrofă s-au înscris din nou pe harta operaţiunilor militare, unele dintre momentele semnificative fiind scufundarea cuirasatului turc Lufti Djelil, una dintre cele mai importante nave de război ale flotei otomane din zonă, după un intens tir al artileriei ruse din Brăila, şi „atacul de la Măcin”, din 14 mai 1877, când şalupa „Rîndunica” a scufundat, pe canalul Măcin, monitorul cuirasat turc Duba Seifi.
Data de 9 iunie este marcată de izvoarele istorice ca fiind ziua când trupele Corpului 14 al armatei ruse, comandat de generalul Zimmerman, a început trecerea Dunării în Dobrogea, de la Galaţi şi Reni spre Măcin, care a fost ocupat pe 11 iunie 1877.
La acea vreme, populaţia oraşului era de aproximativ 6.000 de locuitori şi a întâmpinat armata rusă cu evanghelia şi crucea.
În temeiul prevederilor Tratatului de la Berlin (1878), care stipula reunirea Dobrogei cu România, pe 14 noiembrie 1878 o coloană a armatei române şi înalte oficialităţi ale guvernului de la Bucureşti au trecut pe sub un arc de triumf ridicat la Măcin, marcând şi aici împlinirea unui moment al reîntregirii naţionale.
În partea de nord-vest a oraşului Măcin sunt vizibile şi astăzi ruinele cetăţii Arrubium. Deşi numele este de origine celtică, până în prezent nu s-a descoperit niciun document care să ateste prezenţe celtice în această zonă.
Însă, descoperirea unor monede getice, precum şi prezenţa urmelor ceramice autohtone din secolul I e.n dovedesc stăpânirea geto-dacă în această aşezare de la Dunăre.
Oraşul s-a dezvoltat însă pe ruinele cetăţii Arrubium, devenind, de-a lungul vremii, o aşezare importantă în viaţa economică şi administrativă a zonei dunărene.
De asemenea, izvoarele istorice amintesc de o posiblă localizare a Vicinei la Măcin, de unde provenea primul mitropolit al Ţării Româneşti (1359), Iachint din Vicina.
De-a lungul anilor, oraşul Măcin a cunoscut momente de dezvoltare economică, dar şi de declin.
În prezent, activităţile economice principale ale locuitorilor oraşului sunt cele meşteşugăreşti, cele agricole, dar şi cele din industria textilă.
Numele unor personalităţi de seamă se leagă de oraşul Măcin, printre acestea numărându-se Gheorghe Munteanu Murgoci (1872 – 1925), geolog, mineralog şi pedolog roman, Gheorghe Banea (1891 – 1967), scriitor şi om de cultură, Grigore Kiazim (1913 – 1989), lăutar, cântăreţ de cobză şi mandolin, Gabriel Caramarin (1977), jucător de fotbal.
Istoria oraşului nu se opreşte, totuşi, aici şi, cu fiecare zi ce trece, câte o nouă pagină se adaugă în izvoarele istorice despre Măcin.