Caută
Close this search box.
Caută
Close this search box.

Locul numit „Piatra fetii”

Un alt punct turistic, care atrage atenţia trecătorilor, prin legendele ce îl însoţesc, este stânca numită „Piatra Fetei”. Poziţionată pe drumul şerpuit dintre Smârdan şi Măcin, zona denumită „Piatra Fetei” este o luncă formată de Dunăre, un loc ideal pentru pescuit, mai ales în perioada în care se retrag apele.

Legendele urbane n-au întârziat să apară, deoarece dorinţa turiştilor de a afla misterul din spatele stâncii înconjurate de apă a făcut să apară fel şi fel de poveşti.

Una dintre poveştile acestei stânci începe ca în basmele copilăriei, cu celebrul „a fost odată”. Aşadar, au fost odată ca niciodată două cete de uriaşi care s-au aşezat în aceste zone dobrogene. Una la Brăila, alta la Balta Igliţa. Legenda spune că unul dintre uriaşii din Brăila s-a îndrăgostit de o fată din Igliţa şi, odată ce a venit vremea însurătorii, a trimis un prieten să o peţească pe tânără domniţă, însă acesta s-a întors acasă cu o veste proastă: fata nu îl dorea de bărbat pe uriaşul din Brăila. Acest refuz nu a făcut decât să aprindă dorinţa de răzbunare în sufletul uriaşilor din Brăila, gândind că, în acest fel, vor putea scăpa de ruşinea la care au fost supuşi.

Drept urmare, uriaşul din Brăila a smuls o stâncă şi a aruncat-o către Igliţa, cu dorinţa de a le distruge cetăţile şi a-i face să dispară din zonă. Însă, forţele naturii au schimbat traiectoria stâncii şi au înfipt-o în balta din faţa satului şi astfel nu a produs nicio strcăciune.

Văzând cele întâmplate, fata a întors gestul uriaşului şi a smuls şi ea un bolovan pe care l-a aruncat spre cei din Brăila. Nici ţinta ei nu a fost precisă, căci stânca fetei s-a abătut de la traiectorie şi s-a înfipt în mijlocul bălţii, între Brăila şi Măcin. De atunci, uriaşii şi apoi toţi locuitorii din zonă i-au zis acelei stânci „Piatra Fetei”.

Legendele sunt multe şi fiecare punct turistic are în spate o poveste, pe care cel mai bine o cunosc locuitorii din zonă, dispuşi să împărtăşească cu cei tineri istorioare, mai vechi sau mai noi.

Galerie foto

Acest site utilizează module cookie pentru a vă asigura că beneficiați de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Află mai multe!